La intrare era un ligru mare si frumos. Se plimba cu mers elastic, muschii lui jucindu-se sub o piele prea alba pentru un tigru, prea tigrata pentru un leu, coama leonina albicioasa pe un cap de tigru. Ma uitam la el, si incercam sa-l masor si cintaresc din ochi. Cea mai mare felina din lume ma ignora nervos, cu pasi de vinator in iarba inalta si abia cind maica-sa (tigroaica) s-a ridicat alaturi am putut sa-mi dau seama de marimea lui. Am facut instinctiv un pas inapoi (genele de recunoastere al Sabertooth activindu-se 🙂
***
Jeepul cu gratii in loc de geamuri a intrat pe teritoriul tigrilor. Aveam pregatit un pui intreg, cu care sa-i hranesc printre gratii. Tigrii au simtit mirosul de gustare intre mesele lor clasice. Cei batrini s-au uitat plictisiti la noi dar doi tineri s-au suit imediat pe usi, amindoi pe aceeasi parte, ca pisicile pe perdea. Jeepul s-a inclinat din suspensii sub greutatea lor, a scirtiit ca o corabie veche si s-a oprit.
Falcile alea superbe, cu blana curata si moale, cu mustati atragatoare, s-au deschis sa iasa coltii pumnale. Au forfecat piciorul puiului, si l-au inghitit fara sa-l mestece. Apoi au prins si tras cu putere de corp care s-a zdrobit in drumul lui printre gratii si m-a improscat de sus pina jos. Blana cea frumoasa si falcile erau acum rozii, si se invirteau clampanind sa prinda mai mult. In miscarile asta de resucire a capului, tigrii si-au schimbat pozitia, piciorul din spate al tigrului care minca a alunecat, Jeepul s-a zguduit odata cu dezechilibrul felinei, si un pocnet ca de arma s-a auzit. Tigrii au sarit amindoi de pe Jeep, eu m-am dezechilibrat catre spate cu o aripa in mina, cu matze si zeama pe tricou si telefonul pozar in celalalta mina. Soferul Aeta a pornit Jeepul ca din pusca, dar tot se misca cu incetinitorul prin praful incins. Tigrii cei batrini au sarit si ei de pe pietrele lor si au venit tupilindu-se in fuga, si acum mai multi alergau paralel cu noi, elegant, coada stufoasa inotind valurit in aer, dar ochi si nãri zãvorite pe aripa din mina mea, in timp ce Jeepul se zgiltziia mai rau ca o carutza.
Abia dupa ce am iesit afara din zona rezervata am inteles. Ghearele din spate ale tigrului care lunecase s-au infipt in anvelopa, care a explodat si de aici pocnetul si apoi agitatia ghidului Aeta. Tigrii batrini si cei tineri au vazut ca Jeepul schioapata ranit si nu mai erau interesati asa tare de aripa ci de cele 75kile de carne de import plus vreo 40 de Aita local la volan.
Asa ca am facut o poza soioasa cu cauciucul si am plecat sa ma spal, urmat de o scroafa neagra si cam pãroasa, cersetoare de aripa de pui cu sarut de tigru.