“Cum adica o insula intr-un lac care e intr-un vulcan activ care e insula in alt lac care e in alta insula? Ce-i asta, ghicitoare pentru Harry Potter?”
Nu, treaba pare serioasa.
“Cit dureaza drumul?”
50km deci 2.5h cu masina, apoi 1h cu barca, 1h pe traseu pina sus pe vulcan.
“Sigur ca vin”
Atit ca sunt numai femei in calatoria asta, e asta o problema?
Tre sa stau sa ma intreb ce vrea sa zica. Sunt genul de om pt care destinatia conteaza, nu cum calatoresc pina acolo sau in ce conditii stau. Cind unii imi povestesc despre locurile lor in avion in clasa business sau de hotelurile lor de Nspe stele, simt nevoia sa ii intrerup si sa intreb “Dar de vazut, ce ai vazut interesant acolo?”
Asa ca raspund “Din partea mea as sui si in portbagaj numai sa evadez din oras”
Asa ca a doua zi urcam masochist pe conul vulcanului, batuti de soare rau de tot. Si cind zic bataie, vorbesc serios, e o lumina si o caldura care nu iarta. Suim prin jgheaburi prafoase, si din cind in cind suntem depasiti de turisti calare pe niste cai cam jigariti, cu un satean atirnat de coada calului pe post de frina de mina. Turistul se uita mindru la noi (suntem in Asia unde logica e cam asa: noi pe jos, el pe cal, deci el e intr-o clasa superioara).
Pe marginile jgheabului ies aburi, sulf galben cristalizeaza in jurul crapaturilor. Sunt in alerta din cauza gazelor care ies de acolo, dar nu e nici urma de miros de oua clocite sau otet. E un traseu foarte batut asa ca prefer nu ma gindesc la gazele fara miros.
Ajungem in virf si inauntru in calderã troneaza intradevar un lac si o insula mititica, foarte pasnice ca aspect. Cadem jos pe o banca de bambus, toropiti de caldura, si bem dintr-o nuca de cocos, se spune ca e mai racoritoare decit apa simpla apoi o dam inapoi sa fie taiata cu masheta in doua sa roadem carnea ei alba. Mai sa fie, e cel mai sexy vulcan pe care l-am vazut vreodata. Apa din el e turcoaz, caldera e abrupta ca-n filme iar afara e Taal Lake, cu sate, pescari, barci. Ceva gheizere mici si bule in lacul interior numai cit sa aduca aminte de eruptiile pe cind ma nasteam eu (comparate de geologi cu ‘atomic base surge’ si care schimbau anual forma vulcanului). Ma ridic in picioare, ud de sus pina jos in suc propriu, si merg pe marginea calderei. Mi se ofera sa trimit o bila de golf pina pe insula. Refuz zimbind dar vad destui care iau provocarea in serios. Bila pleaca spre insula dar devine mica, mica pina dispare undeva in aer, nici o sansa sa vezi unde aterizeaza.
La dreapta, pe buza ingusta a vulcanului sunt conserve, resturi si coji de nuca de cocos. Un cal napirlit si flamind roade la ele uitindu-se la mine. “Imi pare rau pentru tine. Sa-ti aduc niste jar?”. Nu pricepe, are o privire de peste. Ii zic si in engleza, tot degeaba.
Merg si in stinga, dar ceilalti abandoneaza si se aseaza la loc. Dupa 10 minute, jackpot, ajung pe o carare superba, sunt singur 15 minute de mers pe creasta vulcanului printre pietre rosii. Simt cum imi arde pielea pe gambe si abia atunci vad toate fantele prin care sufla caldura geotermala. Fac poze repede, rugîndu-ma sa nu se topeasca talpile adidasilor. E o frumusetze fierbinte, dura, care izbeste cu putere retina si pielea. Sprincenele sunt leoarca si tin cu greu ochii deschisi, de cita sare a curs in ei. Picioarele arata rosii ca racul si nu stiu daca e de la soare sau de la aburi. In cel mai bun loc de pozat trebuie sa joc tontoroiu si sa-mi tin respiratia – dar merita.
Coborim pe drumul cel prafos si, undeva jos in sat, cel mai urecheat animal domestic pe care l-am vazut vreodata se uita lung, dar de data asta nu mai simt nevoia sa-i vorbesc, pornesc mai departe catre barca care ne duce inapoi pe insula Luzon care are un lac Taal in care e o insula cu un vulcan care are un lac in care e o insula… cel putin anul asta 🙂
