Ajungem in Algarve si e cald dintr-o data. Culorile desertului rasar peste tot acum. Gasim hotelul nostru si respiram sare de mare. Iesim sa cautam oceanul Atlantic, nu l-am mai vazut de citeva luni.
Ajungem acolo si nu-l recunosc. E altul, mai timid, mai rece. Vine pe plaja portocalie mai nesigur decit cel brazilian si aduce scoici mari, plate. La plecare le ia inapoi, si se dau peste cap in fuga lor ca un pachet de carti umflat de vint. Clantzanesc cind fac asta ca piese de domino care se darima in succesiune.
Orasul e amestec de sat pescaresc cu hoteluri crescute ca ciupercile intr-o singura ploaie. O parte din ele sunt neterminate si, dupa cum arata, nu au sanse sa fie prea curind. Poate in citiva ani cind incep europenii sa calatoreasca din nou. Hotelul nostru e plin de figuri pentru numaratorii de stele, e frumos aranjat dar fara sa fie memorabil. Testam piscina de la etajul 4 si are un perete de apa care curge din piscina mare in piscina mai micutza pentru copii. Are britanici cu bere in miini si discutii despre fotbal. Are femei care se bronzeaza pe chez-longuri, cu ochelari mari pe ochi si o carte in mina. Sunt ca hotelul, imita imaginile de revista si cam asta e tot. Am auzit ca modelele sunt mereu certate sa se stapineasca pentru ca hainele de pe ele trebuie sa se vada si nu personalitatea lor. Asa arata si ele. Nu-mi gasesc locul intre paharele de bere dintr-o parte si ochelarii mari din partea cealalta. Inotam in apa rece, apoi plecam de acolo si nu mai revenim.
Mergem sa mincam in orasul vechi, acolo e totul mai interesant chiar daca e inundat cu aceeasi turisti si unul din doua baruri transmit meciul orei pe ecrane gigantice. Liga britanica, spaniola, portugheza si italiana se intimpla, uneori simultan pe mai multe ecrane, accente britanice le discuta si scalda in bere. Ne punem pe lista de asteptare intr-un restaurant mic si inghesuit unde abia la 9:30 seara vom avea loc de masa. Ne plimbam pina la tarm, luam scari rulante in aer liber pina sus pe faleza. Caut pinze pe ocean si nu le gasesc decit parcate. Faleza isi vede de gaurile ei mari, stele se uita de sus dar fara interest, artisti construiesc castele naive de nisip. Cobarim din nou pe scari rulante si totul se simte gresit, e o lume care se roteste in directia inversa, turism euclidian (sau capcana all-inclusive) iar eu sunt prins aici pentru o saptamina intreaga.
Ne plimbam printre tarabe, si eu vad ulitzele pietruite frumoase in spatele lor, peretzi care au vazut multe au trecut prin multe inainte sa aiba atirnata tablitza cu meniul zilei pe ele. In unele locuri se aude muzica si uneori recunosc muzica latina, de citeva ori aud scincetul romantelor portugheze si in citeva exceptii suna ritmurile angoleze. Respiram aer portughez, portocaliu dupa lumina felinarelor, cu miasme de flori exagerat de colorate. Ospatarul zimbeste si vorbeste placut, masa a meritat asteptarea. Bucatarii de aici nu s-au lasat dusi de valul comertului, isi vad de arta lor si bucuria lor se simte in fiecare fel. Cod si octopus, scoica alba si inel de calamar fiecare isi are locul lui, inramat in farfurie dreptunghiulara care ma face sa ma zimbesc cu gindul la o semnatura in coltz. Dormim fierbinti in hotelul cu multe stele si servicii inutile si fara istorie sau povesti. Intr-un televizor la parter se bat doua echipe englezesti.
Dimineatza iesim la masurat plaja, se continua intr-o parte cu forme de spuma impietrita. Imi place de ele, au o poteca serpuita, plina de sperantze si povesti pescaresti. Apoi se continua in labirint si arce care se joaca in lumina puternica si umbra rece.
Dupaamiaza conducem la alta plaja, o inlantuire de tzarcuri si plaje mici romantice, care cer dragoste, izbucniri de valuri prin hornuri si inundatii repetate, tandre si fara sunet.
Fac poze si vad pe Sara ca se inmoaie ca o placintutza, a facut insolatie.
Aflu unde sunt cavernele (pentru alta zi) si unde se danseaza (pentru seara asta). Noaptea mergem la club unde avem parte de lectie de salsa cubaneza in portugheza. Participantii sunt toti localnici, se stiu intre ei, se rotesc la fiecare melodie. Apoi muzica se schimba si instrumente angoleze incep sa descrie dorinte senzuale. E kizomba, un tango modern cu miscari strinse, un fel de tango rapid cu femei pe tocuri si pantaloni si barbati care stiu sa conduca din antebratul, umar, piept si genunchi si, din cind in cind, cu lateralul talpei de la pantof. Eu sunt pe dinafara, prins la copiat si cu lectia neinvatata. Dar melodia se insurubeaza in aer, se lipeste de coloane, scapa afara unde barcutzele cu pinze se leagana entuziasmate, uitind ca sunt nelocuite si ancorate.
A doua zi mergem devreme sa vedem cavernele, dar oceanul e framintat si barcile n-au cum sa fie impinse in el. Luam numar de telefon si discutam prognoza.
Facem poze pe o coasta de faleza, si gasim comoara de scoici la baza. Vom reveni cind scad valurile.
Tragem cu pistolul cu aer comprimat la tinta, cistigam o bautura la barul local, papagali de toate culorile dezbat aprins politica locala. Plecam inante ca ei sa ajunga la consens, printre arce de flori, palmieri si bancutze imbietoare. Sunt toate frumoase, fotogenice dar pentru stat si cum pe mine ma maninca talpile, imi tirii consoarta si our first born sa mergem mai departe, mereu in miscare.
Ajungem in alta zi la un sat pescaresc, gol de turisti, gol de oameni. 
Plaja insa e plina, sute de crabi se misca lateral, in armate aliniate, cu un cleste ridicat amenintator in sus, mai mult injurind prin semne decit amenintind. E greu sa-i iei in serios asa violet cu clesti lila si burta alba.
