Vineri seara la 7 primesc un text de la Jay: “Vrei sa vii cu noi sa exploram o insula?” Raspund “Yes”. Nu ca l-as cunoaste sau as sti unde merge. E doar un tip care mi-a raspuns la mesajul meu pentru Manila Kiteboarding Association. “Plecam la 4am de la benzinaria Shell in Magalanes.” Ma uit pe google sa vad unde e. La ora fixata sunt infipt acolo cu zmeu de 10m, unul de 12m, singura mea placa, un Lonely Planet, o copie dupa pasaport si 4 sticle de apa in care am stors o lamiie si o lima proaspata. E intuneric bezna, sunt tahui de cap pt ca n-am dormit toata noaptea din cauza zgomotului de air conditionat si claxoane din Manila.
Apare un 4×4, fac cunostinta cu Sassan si Jay. Pornim la drum, imi povestesc ca mergem undeva unde se spune ca ar fi loc bun de kitesurf dar nimeni n-a verificat inca. E explorare, putem sa dam chix sau putem fi primii kiteri care sparg valurile acolo. Sunt OK cu asta? Sigur ca da. Caut insula asta in Lonely Planet si nu e acolo.
Dupa 3.5h de condus angajam o piroga. Se cheama in diferentele lor limbi ‘pump’, ‘bangka’, ‘paraw’. Jailie Lu e capitanul, sare pe o motocicleta jerpelita sa ne duca in piatza sa luam provizii. Oua, piine, orez, alune, Coca Cola si o sticla de 1l de rom. Incarcam 11 kiteuri, 4 placi si mincarea in piroga si pornim. Folosesc engleza pentru Jay si Sassan, ei vorbesc cu Jailie Lu in tagalog, Jailie Lu le vorbeste celor doi marinari intr-o limba locala.
Tot drumul Jailie Lu se lupta sa porneasca al doilea motor dar nu are success mai mult de citeva minute. Mergem contra vintului si a valurilor. Al doilea moror ar prinde bine. Apa e albastra cind e adinca, verde de conifer deasupra pajistilor de alge si se schimba in turcoaz deasupra nisipului alb de coral. Ajungem intr-un golf care are o plaja si niste colibe darapanate. Este coasta de Est a Filipinelor, distrusa din iunie pina in noiembrie de taifun. Piroga noastra se opreste intr-un banc de nisip la 100m de plaja, mareea e joasa acum, reciful e partial expus. Dinspre plaja vin in fuga doi localnici. Sper sa nu fie ca in ultima insula a lui Magelan. Unul din ei e bucatar de inchiriat cind sunt turisti, pescar in restul timpului. E bronzat aproape albastru, îl cheama Dundor si are o fatza buna de coperta lui National Geographic. Insfaca ouale impachetate in ziar, dar ridica pachetul in dreptul ochilor pentru ca din unul spart la baza a inceput sa curga albusul. Ne uitam toti la o stalactita care se formeaza incet. Apoi fundul ud al pachetului cedeaza si toate ouale se grabesc sa faca cunostinta cu podeaua pirogii, o stalagmita cu multi ochi. “Here goes our breakfast” spune calm Jay.
In jumate de ora avem totul descarcat si montam echipamentul in timp ce bucatarul trebaluieste la prinzul nostru bazat pe proviziile aduse. Masa de prinz va fi peste, pork si orez. Ma intreaba daca e bine pentru mine. Eu spun ca da si numai la mincare nu ma gindesc, am venit aici pentru alt motiv. Pacificul a venit mai aproape de plaja, de parca ar fi si el curios sa vada ce pregatim acolo, dar e numai un sfert de metru deasupra recifului, cam riscant pentru incepatori ca mine. Ne punem harnasamentul, Jay isi face semnul crucii in stil catolic si isi pupa talismanul. Jay e filipinez, e campion pe Asia la o gramada de probe, e asa bun ca primeste anual tot echipamentul gratis de la producatori. Imi fac si eu semnul crucii, orthodox, si eu am mai multe motive ca el – modelul meu de 12m e din 2007 si a picat deja examenul de protectia muncii in Dominicana (n-are linie sa-l tina legat de mine daca trag semnalul de alarma, ci pur si simplu se duce cu vintul, in cel mai bun caz se opreste in palmieri).
Jay si Sassan pornesc ca din pusca, placile lor plate luneca deasupra apei. Eu mai greu putin, trebuie sa-mi aduc aminte cum misca 12m, nu l-am mai zburat din Octombrie in Lacul Simcoe cind am purtat doua costume de neopren simultan si simteam tzurtzuri in barba. Aici apa e ca supa din farfurie. Cad de citeva ori si pe fatza si pe dos dar pina la urma merge.
Cind incerc sa aterizez zmeul, Dundor e entuziasmat sa ajute dar apuca tubul de cauciuc intre main blader si strut. Kiteul se desumfla si Dundor are o fatza gata sa se arunce in fintina. Montez tot la loc si ii revine zimbetul.
Sassan e nascut in Filipine din tata iranian. E inalt cit mine, arata arab dar vorbeste perfect tagalog. A fost model si a avut sesiuni in NY si Europa dar le-a lasat balta pentru kitesurf. Pozele lui de revista arata un alt om cu totul.
Mincam prinzul facut direct pe jar, atit ca porcul a scapat azi, asa ca o caracatitza mare e cracanata in locul lui si are virfurile deja taciune. Dundor aduce un ceaun cu orez. Insula e plata asa ca nu poate sa fie fiert decit in apa de ploaie.
Dupa masa pornim iar, dupa ce Jay imi da instructiuni noi: “Trebuie sa fii in permanenta in pozitie ca si cum te-ai opri.” Tot incerc sa surf contra vintului si nu prea imi iese. Din cauza asta trebuie sa ies la fiecare 15min pe plaja si sa merg contra vintului cu kiteul sus si placa in mina. Se numeste mersul rusinii.
Ori instructiunile ori vintul perfect fac minuni. Acum nu mai surf in zigzag ci, pentru prima oara cu 12m, reusesc sa fac dinti de ferastrau, pentru ca pe un picior nu mai pierd teren si doar pe celalalt ma mai fura vintul.
Cade intunericul la 6 mai ceva ca o cortina si ma prinde in larg. Daca pic acum s-ar putea sa nu mai gasesc placa. Asa ca pornesc catre mal mai atent. E superb in jur, pacat ca nu pot vedea nimic cu ochii pe valuri, unghiuri si zmeul cel naravas.
Ies la mal, adorm un sfert de ora si deabia apuc sa impachetez tot de pe plaja, ca vintul se tripleaza si vine ploaia torentiala.
Mincam gruperi rosii si sepii pe jar, aduse de pescari pe plaja si completam cu acelasi orez din ceaun. Nu comentez, nu dau ochii peste cap, maninc cu ei si ma gindesc la pastilele mele de ClO2 care trateaza apa. Sunt intr-un pachet de carton care se plimba acum cu vaporul prin Pacific.
Dormim pe jos, pe podea de scinduri, intr-o coliba de pe plaja cu acoperis din stuf. In spate e o cutie de dus si o buda, ambele cu usi care nu se inchid. Dush e putin exagerat spus, e un ibric, un bidon de ploaie si o podea inclinata. Dar adevarata surpriza e in cealalta cutie. E castron de stat, dar e conectat numai la canalizare. Suntem in Asia, nu se foloseste hirtie igienica ci spalat la fund, asa ca e un alt ibric si o galeata cu apa de ploaie. La fiecare 2-4h ploua si galeata se umple singura.
In coliba, ferestrele au plasa dar gaurile din lateralul acoperisului nu. Incercam sa dormim dar ne maninca tintarii. Plasa mea de tintari, ar fi fost perfecta dar si ea se plimba cu acelasi vapor. Ploua cu vint toata noaptea. Jay se trezeste si inchide obloanele cind o rafala de ploaie il uda pe la 11pm. Pe la 1am aud cum ciinii ne maninca piinea cu punga cu tot. Ii fugaresc din antecamera si incui portitza.
* * *
La 6am fluieram admirativ: masuram vint de 14 noduri marine, paralel cu plaja. La asa vint pot sa scot zmeul de 10m care e mai bun. Imi iau reper insula bonzai si incerc sa ma tin pe traseu. Diferenta de calitate la kite si o zi in plus de experienta isi spun cuvintul. Incep mersurile rusinii din ce in ce mai scurte. La 9:30am ne scoate afara prima ploaie a zilei, numai bine sa ne oprim sa rasuflam. De undeva au aparut oua fierte. Arata albe asa ca am curaj sa le maninc. Alea de culoare isabel sunt delicatesa locala, de ratza, partial clocite si inca nu am apetitul sa scot labutze de ratzusca printre dinti.
Au aparut copiii satului in chiloti si adolescenti cu scrisuri pe tricouri. Astia din urma isi fac selfies cu kiteurile noastre pentru ca sunt viu colorate. Ei cred ca sunt corturi lasate la uscat. Se mira foarte tare cind ne vad legindu-le cu atze si ridicindu-le in aer. Isi spun unul altuia, uoàă, corturi zburatoare. Nu mai stiu ce zic cind ne vad pe noi trasi de ele ca de salupa pentru ca deja sunt prea departe. Dar eu sunt deja multumit – au confirmat ca n-au mai fost zmeari pe acolo.
Ne oprim inca o data sa treaca ploaia de la 11:30am. Jay imi spune ca localnicii ma numesc dracul alb. Intreb de ce drac? Ride si spune cu un zimbet smecher: “Pentru ca esti prea lung si ai nasul mare.” Ma intorc la proprietarul mindru al colibelor de pe plaja (pe care le numeste pompos resort) si al unui ecuson, si ii spun, aratind spre Jay: “he is the Philipino champion at kiteracing, he is the real devil here”. Tipul traduce in limba locala si telefoanele se ridica in aer, pentru poze cu el. Jay ma injura in tagalog si e rindul meu sa rid satisfacut. Apoi Jay imi pune in mina o placa mult mai mare ca a mea si cu forma dreptunghiulara: “Porecla ei e ‘usha’. Cu asta iesi acum. Placa ta e parabolica, ai prea mult drift” Am momentul meu de evrika. Dintii mei de ferastrau s-au aplatizat pe o linie, tin pasul cu vintul. Acum am tehnica pe ambele picioare … dar nu ma mai tin muschii pentru ea, fiecare fibra din talpa ma doare.
La 1pm vine piroga angajata pentru drumul de intoarcere. N-a putut trage aproape, mareea a expus reciful. Facem mai multe drumuri prin apa pina la genunchi ca sa incarcam echipamentul. Aud niste copii rizind in spatele meu si recunosc cuvintele ‘white devil’. Ma uit in continuarea degetelor lor intinse si vad ca am o taietura in kilotii de surf exact pe fund. La una din cazaturile pe spate, s-au agatzat in recif. Zimbesc. Tot e un sfirsit mai bun decit al lui Magellan.
