‘Vrei pe Muntele Pulag?’
‘Cite zile?’ ‘Simbata, Duminica si juma de Luni ca e departe’. Nu am de ce sa stau sa cujet. ‘Sigur ca da’
Am avut oferte si inainte dar erau de 4 zile pentru un munte de o zi (chiar daca, la 2922m, e numarul 2 ca inaltime din Filipine). Suitul pe munte in Asia e altfel decit la noi. Aici scopul nu e sa admiri ciocanitori albastre sau pietre care valuresc artistic sau riuri care fie musca fara mila, fie lustruiesc malurile tandru. Scopul e sa faci selfies.
Conducem toata noaptea de Vineri spre Simbata. Conditiile sunt de’a dreptul luxoase: am intreaga bancheta din spate intr-un Hyundai😀
Mi’am insurubat dopurile in urechi, am terminat de citit o noua carte. La 4 dimineata oprim la benzinarie sa colectam ghidul (cel care stie limba tribului local si persoanele influential). E X si are in remorca un nepot, amindoi zimbitori si fara griji. Sunt sigur ca nimeni nu a discutat prezenta unui nepot de 22ani. Dar eu sunt cel care gindeste gresit – De ce sa intrebi dinainte sau sa numeri locurile din masina cind poti sa calatoresti pe acoperis ? 😀
De la 4 la 6am formam un triunghi echilateral pe bancheta din spate. Eu sunt baza dreapta, X stinga iar nepotul e virful. Iar virful adoarme prompt si se ofileste peste mine.
Pierdem 1h parcati pe marginea drumului asteptind sa se deschida fie clinica fie cantina. Terase de orez sau legume se dezvaluie din ceata diminetii. Cloud forest cinta pe sute de voci.
Incepe procedura obligatorie. Doctorita imi ia tensiunea, pulsul si ma asculta prin tricou in timp ce TVul din colt latra si fetitza ei (cea de 4ani) vorbeste si trage de ea. Platesc 4$ si obtin o hirtie care zice ca sunt apt de suit muntele. Apoi platesc intrarea la un birou cu multe capete. Unul stie sa citeasca indelung certificatul doctoritei, altul stie sa scrie in registre virsta, sex, adresa, telefon, email si cu cine votez si altul stie sa emita chitante, ceilalti angajati zimbesc si ii sustin moral pe primii trei. Suntem apoi sardinizati in sala de conferinta. Citesc toate afisele, admir vulpea zburatoare si soarecul de nor, memorez hãrtile si traseele. Apoi scot Kindleul salvator si mai particip cu sufletul la gura intr-o batalie interplanetara pina vine doamna profesoara sa dea drumul la un film educativ. Muntele Pulag e un munte sfint pentru triburile locale. Prin padurea tropicala de la baza zburda singura fauna supravietuitoare (prea minuscula pentru oala), iar prin iarba de bambus de la inaltimi zburda sufletele stramosilor. Un biologist american cu aspect de Mos Craciun incepe sa povesteasca de diversitatea ca rezultat al izolatiei, comparabila cu Galapagos si Madagascar dar e taiat dupa 2minute pentru ca masa de selfisti sa auda restul de 30min ca nu e bine sa arunci staniolul de la chipsuri si sticla de Gatorade. Incheiere procedura obligatorie. Fac poza cu Clint Eastwood de pe jeepney colorat apoi sarim in masina din nou.
Corturile noastre sunt terasate pe prapastie intre alte balcoane cu orez, ceapa verde, salata si microgospodarii. Cazarea noastra include cina, dar puiul afla ultimul, nu e de acord si e suficient de rapid sa scape de urmarire, sarind expert intre nivele. Dar e cam fraier si uituc – de 3 ori se intoarce si, de fiecare data, urmarirea incepe din nou. Cind alearga pe linga mine ma subestimeaza, asa ca arunc o mina lunga si il prind intre aripi (ca atunci cind invatam puii bunicii sa zboare, putin cam prematur, dupa cum aveam sa aflu mai tirziu).
Il pasez jenat lui X care il jumuleste in spatele cortului meu in timp ce eu ma căiesc intens pentru ca sunt mai mult carnivor decit budhist. Singura victima a ascensiunii noastre face supa buna. Pregatesc ruscacul, mai citesc o batalie cu Formicii intr-un asteroid si apoi adorm cu dopuri in urechi. Luna sta tropical, pe o rîna, in forma si pozitie de hamac in loc sa stea mioritic in picioare. Dar asta e semn bun, poate nu ploua la noapte.
Ma trezesc fulgerele si tunetele. Casc, beau apa, mai citesc un capitol. Cind se termina ploaia, ies din cort si scot dopurile din urechi. Concertul de sforait se amesteca cu cel de broaste de padure si cocosi (nu stiu care e explicatia dar aici cocosii nu stiu ce ora e, si cinta toata noaptea si ziua ‘just in case’). In timp ce sunt in buda ma intreb unde se duce productia mea, in verticalitatea teraselor mustind de apa. Prefer sa nu gindesc prea mult, stomacul meu ar face revolutie, asa ca ma intorc la somn.
