Merg prin piata in Pampanga cu multi ochi pe mine. Cu asta m-am obisnuit dar inca mi-e greu sa vad copii ducind mina la gura in timp ce se ascund in spatele mamelor. Presupun ca asa as reactiona si eu la 2 ani daca as vedea in curtea mea un extraterestru semitransparent si decolorat, mult prea lung, cu o cirma unde ar trebui sa fie nasul, pãr in jurul gurii, ochi nenaturali si tzugui de Oblio.
Iau niste cartofi chinuiti, cinci rosii verzi cit ouale de prepelitza dar sunt compensat de plantane, mangostin, red liches cu tentacule de 1cm (mai tirziu invat ca se numesc rambutan) si o lucuma galbena. Ma intorc si plec 3 pasi dar ma opresc brusc si ma misc in marsharier ca si cum as derula filmul inapoi, incet, cadru cu cadru, pentru ca nu stiu exact ce caut. Ah, aici erau – in umbra, intr-o cutie de carton, stau 6 inimi rosii inchis.
Ma duc la ele si incepe un joc ca in copilarie:
- De mincat?
- Da
- Fructe sau legume?
- Fructe
- Coapte?
- Peste 2 zile
- Cit costa?
Plec cu doua inimi in sacosa.
***
Dupa doua zile scot o inima (care acum e violeta) si o arat colegilor. Ei se uita la ea mirati. Incepe jocul din nou:
- Cum se cheama?
- Nu stiu
- Ai mai vazut vreodata?
- Nu, nu e de aici
- Vrei sa gusti?
- Numai dupa tine, cel mai bine la o ora distanta
Pina la urma Teleboy e singurul viteaz. Roadem la ele si ridem in timp ce restul asteapta tacticosi sa cadem pe jos si sa facem spume. Dupa 5 minute, devin toti dezamagiti si isi vad de lucrul. Coaja e tare, simburele seamana cu ala de la Lucuma dar nu e asa lemnos, iar gustul e pastos, undeva intre mar verde si pepene de roua. Ne uitam impreuna pe ecran dar nu gasim nimic relevant. El impacheteaza simburii intr-un servetel si imi spune mindru “pentru gradina mea”. Stiu ce zice, braduti albastri tremura in ochii mei, dar ii sterg pe furis cu mineca si plec in treaba mea.
Peste 30min, doua cuvinte apar pe Skype: velvet apple.
Wiki adauga ca e de fapt un copac nativ in Filipine, lemn tare ca fierul si negru ca taciunele, antiinflamator si analgesic si ca urmare pe cale de disparitie. Se gaseste in alte variatii si in alte tãri, inclusiv in Reunion unde are denumirea “Caca de Chat”. Pleoscãi din limba mai ceva ca litera ‘!’ din limbajele boshimane si gindesc “nah, tot inimã rosie imi place mai mult”.