VINERI
Aparem pe rind intr-o benzinarie, cam 3 duzini si suntem amestecati sanatos: un German de 2m, o frantuzoaica, un peruvian, 4 indieni, o poloneza, 2 francezi veseli, o indonezianca si restul localnici. Nu stiu pe nimeni dar merg cu ei pentru ca traseul suna interesant. De la 11 la 11:30pm ne indesam in doua dube, incercind un fel de tetris uman. Sunt [bara lunga de 4 patratele] al doilea ca marime din grup asa ca primesc pozitia shotgun, linga sofer, in duba a doua. Picioarele imi intra dedesubt dar genunchii se infing in elasticitatea bordului. Organizatoarea, Rufa, are marimea [2 patratele] unei fete de 8 ani asa ca e in portbagaj, unde filipinezi inventivi au adaugat inca o bancheta pentru 3 persoane. Ma simt vinovat, nu e drept deloc dupa criteriile canadiene. Dar e practic si e singura metoda sa introduci 15 persoane + bagaje intr-un minivan de 7 locuri. Nu pot sa ma scurtez, si ca sa ma simt mai impacat iau rucsaci de la cei din spate si le cladesc in bratele mele. Exact inainte sa plecam, soseste inca un indian. Are sigur experienta in Tetris uman, finca plonjeaza expert peste bagajele mele si se aseaza cu o buca pe sofer, piciorul sting infipt sub bord cu talpa rasucita la 90grade iar dreptul flexat in diagonala pe mine. Va tine mina stinga sus toata calatoria, ca si cum ar fi in ghips, sa poata soferul sa schimbe vitezele. A nu, nu plecam, mai vine o tipa mica portocalie [2 patratele] care e distribuita tot in portbagaj, numarul 4 pe bancheta. Dar ca se intre acolo, întîi extragem jumate din bancheta 2 si 3, cladind bagajele de pe culoar pe trotuar, cu atentie la ordine [LIFO], introducem bara portocalie si, cei care pot, bat din palme. De aici e simplu, stim deja poezia [am redus problema la iteratia anterioara]. Pe masura ce se umple, duba se inclina in mod politicos, Konniciwa. Inchid usa laterala, de doua ori pina se inchide cum trebuie, apoi fac o plecaciune mai discreta, Konniciwa Toyota, si ma introduc intre bagaje.
Incep ritualul pentru calatoria de noapte: ma misc cu eleganta unui tzipar innodat sa ajung la toate buzunarele pantalonilor mei de calatorie, in timp ce raspund cu da vecinului meu Indian cind sugereaza un raspuns sau complet aleator in rest. Aliniez in fata mea peste rucsacuri: dopuri de silicon portocaliu pt urechi, capac pentru ochi (nu ca as fi fancy, dar aici se circula fara jena cu faza lunga), bluza cu mineci lungi si gluga (aerul conditionat pt toata duba ma mingie pe mine intii). Pun bluza, trag gluga, folosesc scaiul de la butelia de apa cu izolatie sa o atasez la centura de siguranta sus pe umarul drept si observ ca vecinul meu e impietrit si s-a oprit brusc din interogatoriu. Tre sa derulez filmul inapoi sa-mi dau seama cum a ajuns aici. Hm, m-a intrebat de unde sunt si pina sa raspund a sugerat Ukranian, asa ca am spus da (mai putine litere decit un raspuns complet), apoi a intrebat daca sunt in vacanta sau contract aici. Am ales raspunsul mai scurt ‘contract’ dar nu a ascultat si a zis “ah, in vacanta”. Apoi a intrebat cu ce ma ocup si ce era sa zic, eram deja Ukranian, cu un contract in Manila, asa ca cel mai plauzibil raspuns a fost lunetist. Dupa aia s-a facut tacere, moment ideal de infiletat morcovi in urechi, tras oblonul pe ochi si pus capul pe buretele de izolatie care taie cu succes toate vibratiile geamului. Toyota se infinge entuziasmata in traffic iar eu intr-un somn cu vise in care am din nou un sac de ciment in bratele mele in dhala-dhala Africana de la Kendwa la Paje, si apoi continua cu un autobuz colorat, scurt dar foarte macho Peruvian care ia curbele in virful picioarelor pe muchia prapastiei in Cordilliera Blanca.
SIMBATA
Ma trezesc in bezna, convins ca sunt cumva in craterul Ngoro-Ngoro din nou si elefantii calca printre ancorele cortului si totul se misca. Imi scot capacul de pe ochi, se face lumina si sunt de fapt in fatza unei gramezi de moloz si miroase a mare. Dar totul e in tangaj, intr-adevar, unul cite unul, coechipierii mei de calatorie se autoextrag ca bilete de loterie si, cind se dau jos din duba, lumea noastra se leagana.
Micul dejun e intr-un cort in sãtucul San Andres, care e cantina si aprozar si sezatoare in acelasi timp. Asa ca mincam printre saci de usturoi, vinete, chayote si ampalaya. Dupa multa fisticeala si vorbarie, ne reluam locurile in duba. Vecinul meu de calatorie a redevenit verbal. Ma vede in chiloti de plaja si incepe entuziasmat dar redondant “A, ti-ai schimbat pantalonii”. “Nu, doar au cazut” ii raspund si imi asigur linistea pt umatoarele 15min pina la debarcader. Ma gindesc ca e mai usor sa stai pe cineva dupa schimbul regulamentar de povestea vietilor, varianta de 7 ore. N-am nimic impotriva sa-mi povesteasca ce vrea el, dar nu-mi plac intrebarile. Luam 2 barci sa pornim de pe o insula pe alta. Apa e oglinda, nu e pala de vint. Asa ca putem vedea stoluri de pesti mici cum sar cu totii din apa din fata barcii.
Prima insula, Alibijaban, e numai pt debarcarea materialelor si un inot scurt. Plecam din nou si apa are acum creturi mici si dese. Din cind in cind vedem albul de sageata cu aripi de turcoise ai pestilor zburatori care planeaza cite 100m deasupra oglinzii. Vederi la insule si plaje, grote, roci si stele de mare pe fundul oceanului. Stau pe o bara si incerc sa practic ski nautic cu talpile goale. Barcile merg in paralel, doi indieni in picioare in barca mea dau lectii de dans lui Axel, unul din francezi, care e pe barca cealalta. Nu putem sa ne auzim dar e super distractiv, mai ales ca cei doi de pe barca mea se tin tot timpul de catarg pentru ca nu stiu sa inoate. Axel a prins miscarea cu o mina in sus ca si cum ar invirti dusul, dar nu si pe aia cu saritura cu un picior inainte 🙂 Stau de vorba cu organizatoarea si aflu fericit ca mai are o calatorie pe teava intr-o destinatie care e de mult pe lista mea, Sagada. Si ea e bucuroasa de client nou, si in timpul celor trei propozitii pe care le schimbam face citeva duzini de selfies cu mine cu tot.
Insula doi, Katingloy, este o felie de tort de ciocolata, straturi peste straturi dar erodate rau. Sus pe ea creste prerie inalta cu pamatufuri albe care se valuresc usor cu briza. Plaja e alba, sub apa sunt niste serpisori sau tipari de 40cm lungime dar cu nas de călutz de mare si pestisori in culori de salamandra care valuresc de la piatra la piatra. Facem poze catarati pe pietre in jurul insulei. Incerc sa ma sui pe insula mare dar peretii feliei de tort sunt nisip presat si semicimentat foarte farimicios. Sui numai jumate si se rupe sub mine o falca mare, ma zgirie inainte sa cada intr-o avalansa prafoasa. O pisica miorlaie desperata, ea e mai rau ca mine, a suit pina sus la prerie si pamatufuri albe dar nu mai poate sa coboare acum. (Mai tirziu aflu ca pe partea cealalta a tortului e o scara…)
Insula 3, Tinalisayan, are un banc de nisip alb foarte fotogenic care serpuieste prin marea azurie.
Iar un pic mai sus, e o livada de palmieri in care lunganul si cu mine ne suim si adapam grupul cu lapte de cocos. Intii dam 3 jos dar aflam ca sunt prea tinere si vor fi goale. Ascultam cuminti de cei care se pricep si urmatoarele 5 nuci lovesc nisipul cu greutatea unei damigene de un galon, iar un bastinas burtos mic se repede cu o masheta si le da cep pentru noi. Au cel mai bun gust posibil iar eu sunt acoperit in coji si praf de la palmier.
Insula 4 e un sat de vacanta unde suntem prea topiti de caldura. Jucam voley de plaja cu incetinitorul. Insula e detinuta de 11 locuitori care inchiriaza cabane din rogojina pe plaja. Nimeni nu stie cum se cheama insula.
Seara fac “dus” turnindu-mi singur apa cu ibricul. Stau cocirjat ca altfel dau cu capul de cuiele cu care e batuta tabla prin birnele de bambus. Lumina e chioara, undeva pe insula bîrie un generator pentru ea. Sunt cam prajit si ofilit, am stat la rind la “dus”, am platit 80centi pe galeata asta de apa si acum incerc sa scot spuma din cap cu o singura mina, cu grija sa nu o ridic prea mult unde sa ma zgirii in cuie ruginite. Dar “my 1st world problem” e intrerupta neasteptat, pentru ca pe podeaua de ciment ud paseste lateral si solemn un crab, clampanind din clesti. Intii am crezut ca e un soarec mare dar apoi i-am vazut fata serioasa si ridicatul picioarelor ca la defilare. E foarte caraghios, asa ca izbucnesc in rîs si reiau scufundarea ibricului in galeata de apa sa scot spuma si nisip din pãr.
Masa de seara e o linie lunga de 6m de orez, punctata din cind in cind de cite un peste prajit si de cite o bucatica de pui. Ca sa pot sta la ea, sap intii o groapa, cobor scaunul de plastic si imi introduc genunchii. Descopar fericit ca exista niste pastai mici distribuite equidistant pe linia de orez si le raschetez cu viteza. Frei incearca sa ma convinga sa maninc cu degetele si ca e foarte important sa indesi orezul in gura numai cu un singur deget. Dar isi incalzeste gura degeaba cu mine, pentru ca imediat ce am potolit foamea, ma zbat sa ies din groapa si sa evadez de la stat.
Facem foc de tabara pe plaja si lanterne de hirtie in jur. Arata superb dar vine o ploaie torentiala si le stinge. Dupa ce trece, facem cerc mare in jurul focului si stam de vorba sau jucam jocuri. Imi vine somnul, ma las pe spate si descopar stele clipicioase. Le fac si eu cu ochiul si ne zimbim reciproc.
DUMINICA
Ma trezesc latraturi in urechea mea. Trei ciini se bat, si in viltoarea lor, calca si cad direct pe cortul meu. Dinti clampanesc, amenintari si injuraturi canine sunt lansate la centrimetri de urechea mea. E o desteptare cam dramatica pentru gustul meu.
