Cu chiloţii de surf cusuţi regulamentar, ma pregatesc la 4:30am de intilnirea cu Generalul Nakar. Indes intîi proteine grele in mine: 2 oua, ficatzi si brinza ca e drum lung si beau un ceai care sta singur in picioare. Negociez 5 minute cu taximetristul aruncind in conversatie toate cuvintele tagalog pe care le stiu (adica 3).
Ajung la locul de intilnire la 4:40am, il bag in parcare cu fatza, descarc 5 bagaje lasind toate usile deschise si abia apoi platesc. Am de data asta in plus: prosop, camera, un pachet de biscuiti, crema de soare si kite de 7m.
Vine si echipajul, intr-o camioneta 4×4. Joseph e poreclit Pitbull, foarte degajat, Luigi e mountain biker si mai tacut, si Anssen dupa care cica lesina koreenele (pentru ca seamana cu un actor de-al lor).
Serpuim pe drumuri de munte si ma trag de limba finutz despre cit stiu si unde am invatat.
Locul unde mergem are plaja larga, fara recif dar are valuri care se sparg iar vintul se anunta puternic. Sunt doar atenti, e un loc in pustiu, unde nu avem barci de salvare. O greseala poate duce la pierderea equipamentului in cel mai bun caz si la ‘date’ cu Amelia Earhart in celalalt. Conducem 3h prin ploaie si ei rid de adidasii mei – toata lumea poarta slapi aici, sunt ieftini si nu se uda. Eu ii gasesc incomfortabili, ii pierd pe scari, nu pot sa sar, sa alerg in ei. Nu-mi vine usor sa renunt la libertatea de miscare.
La inceput trecem in viteza prin balti, aruncind evantaie valuroase de apa, dar cind se termina asfaltul avem parte de cacao cu lapte in suvoaie spiralate si torente nervoase traversind drumul. Camioneta merge acum incet pentru ca nu stim unde sunt gropile, si uneori, unde e drumul, cu apa pina la osii.
Oprim in Infanta, ploua deja de 3h. Piatza e incarcata cu legume, fructe, carne dar tarabele cu pesti, scoici si sepii ma impresioneaza cel mai tare. Eu iau mango galben, banane pitice si patan. Colegii mei iau carne, peste, lapte de coconut cu ardei iute si orez. In piatza am multi ochi pe mine si ma simt iar lung, cu nas cit o cirma si incaltat pe deasupra. Imi promit ca data viitoare sa fiu in slapi, ca altceva nu pot sa schimb. Aflu ca o telenovela mexicana avea personajul principal Sergio insotit de o tipa traznet Marimar.
Ajungem la destinatie, plaja e lunga, lata si nisipul bun. Dar nu e alb pentru ca nu e nici o bariera de coral in larg care sa sparga valurile. Vintul e direct catre mal asa ca Amelia Earhart ramine singura in Pacific. Dupa 2h de asteptare sa treaca ploaia ne pierdem toti rabdarea. Ei ies cu 9m, eu mai precaut ies cu 7m, ma bat cu valurile si dupa 20 min de lupte grele cedez, dar nu inainte sa musc nisipul si sa ar cam 10m de plaja cu umarul drept. Eu sunt invatat sa ma ridic ca la carte, sa masor vintul din citeva oscilatii la ora 12 si apoi sa ma ridic. Acum realizez ca ce stiu eu e procedura cu incetinitorul, si nu merge aici pentru ca valurile sunt foarte nepoliticoase si dau peste mine. As trece de ele, dar valurile sunt la fel de mari si in larg chiar daca acolo se sparg mai rar.
Ma duc si ma culc, 45min de ‘power nap’. Ma intorc viteaz, e mai putin vint asa ca scot 10m. De data asta e mai stabil si ascultator, merg lateral cu malul, in ambele directii. Dar prea multe valuri imi smulg placa de sub picioare si cad caricatural, ca in Tom si Jerry. De doua ori valurile ma poarta cu viteza catre mal, catre vint, si ma trezesc fara tensiune in zmeu, si el cade ca o piatra de la ora 12.
Ies din spuma valurilor sub scut, acceptind a doua oara infringerea.
Ploaia si vintul nu se opresc toata noaptea si nici a doua zi dimineatza. Vintul e de 24-30 noduri nautice, valurile pe masura, ploaia aproape orizontala asa ca le raspund la intrebari colegilor mei de camera, vor sa stie unde e Romania, ce se maninca acolo, ce limba vorbeste Nadia Comaneci cu Vlad Tepes si daca am macar un pic de vampir in mine. Le spun de limba ca e mai aproape de italiana decit de rusa pentru ca ne tragem din Romani, si atunci sar toti in picioare si urla “This is Spartaaaa”. Murim toti de ris (din motive diferite) dar nu pot sa nu ma gindesc la rezonanta universala a retelelor neuronale barbatesti cu un film de lupta cu barbati musculosi gata sa moara in chiloti.
Pe drumul de intoarcere intreb cine a fost Generalul Nakar de au denumit tirgul dupa el. Ei nu stiu, dar telefonul meu gaseste din nou retea si aflu ca a fost un erou filipinez din WWII. Ne oprim la un restaurant pe drum si discutam mincarurile locale, eu aleg 3 chestii care nu sunt prajite, iar coechipierii mei fac comanda in tagalog. Ni se aduce mincarea dar nu vine in farfurie pentru fiecare ci in trei oale din care ne servim. Imi dau seama ca m-au lasat pe mine sa comand pentru toti. Servim oase cu maduva fierte o noapte intreaga, mincarica de burta cu legume si sos picant de alune si un fel de legume locale fierte cu suvitze de carne de vaca. La iesire cumpar ananas si pepene galben.
Acasa intind zmeele la uscat in sufragerie si vorbesc pe Skype. Pe masura ce se usuca, mici avalanse de nisip se pornesc in jos susurind. Adorm visind planare pe valuri albe.
